Ploua... Orasul se scalda-n tacere, iar sufletu-mi tremura in delir, culegand soaptele stinse de un dor nemarginit... Candva eram doua strune de chitara, ce incercau sa compuna un vis rebel de primavara sub plapuma iluziilor. Ma luai de mana si alergam descult prin ploaie, in cautarea unui colt de curcubeu... Te iubeam pentru ceea ce ma faceai sa simt, pentru felul in care protejai inima mea de copil si-mi umpleai ochii cu lacrimi de fericire. Te iubeam pentru ca existai, pentru ca existam si eu odata cu tine. Te iubeam pentru povestea in care-am crezut cu toata naivitatea fiintei mele, iar acum... acum iubesc jocul elegant picaturilor de ploaie si umbra rece a sarutului tau sters de pe buzele mele, iubesc prezentul si tot ce m-a facut sa uit de tine, iubesc sa ascult melodia toamnei in asteptarea frumosului ce are sa urmeze...

Iti multumesc ca m-ai facut sa aflu ce-i iubirea, suflet de hartie!