...

Ore în șir ai hoinărit pe străzile pustii fără să-ți poți explica de ce ai ales să faci acest lucru. Într-un final ți-ai regăsit liniștea. Te-ai așezat pe banca cea de altă dată. E noapte și e frig, dar mai contează? Nu ai de ce să-ți fie teamă. Te învelești cu amintiri, dorințe neîmplinite și regrete. Ele sunt tot ce ți-a mai rămas din visul pe care l-am trăit cândva împreună... Era prea frumos ca să fie adevărat... Ce ne mai leagă acum? Nimic... Doar trecutul...
Stai neclintit în tăcere. Fruntea ți-e plină de gânduri. Ochii tăi nu mai au nici o urmă de strălucire... Te-ai schimbat... Nu cred că te-aș mai recunoaște...
Auzi un mers pe tocuri, care te readuce în lumea reală. Îți ridici privirea și zărești o umbră. Cu fiecare secundă, e tot mai aproape de tine. Un miros de parfum care-ți pare atât de familiar, inundă întregul parc. Tresari... Nu-ți vine să crezi că am hotărât să mă întorc. Pornești cu pași grăbiți spre mine. Inima începe să-ți bată în ritmuri intense. Secundele care ne mai despart îți par o eternitate. Arzi de nerăbdare să mă strângi în brațe. Sufletul îți tresaltă de fericire. Niciodată nu te-a mai încercat o astfel de stare... Observi că m-am oprit și simți că ți se întretaie respirația. Nu ai vrea să mă pierzi pentru a doua oară. Formulezi în gând fiecare frază pe care intenționezi să mi-o zici. Realizezi că prea multe cuvinte au rămas nerostite încă de atunci... Nu obișnuiam să ne exteriorizăm sentimentele. Acum însă totul va fi altfel. Ești predispus să schimbi situația... Sau poate nu... Ai încetat să mergi... Și totuși ești atât de aproape de mine! Încerci să mă iei de mână... Dispar... Zadarnic îmi cauți chipul în lumina lunii. Îmi strigi numele, dar nu auzi decât ecoul glasului tău... Ce-a fost? Un vis? Nu... Iluzia acestuia, transfigurată in tristul adevăr al prezentului... Dezamăgire...
Îți pare rău, deși nu ești capabil să schimbi nimic. Sufletul îți suspină... Oftezi... Îți pui mănușile și pornești spre casă, îngândurat și singur...