There are moments in my life, when I feel like it's missing a piece from the puzzle of my heart...
Could you help me to find it? Could you release my dreams and blow them to the rainbow? Could you whisper me the words I want so much to hear and promise that our love will last forever? Could you give me wings to fly to the place where we belong together? Could you kiss the pain away and never bring it back? Could you be my only one?
Nu mai esti aici... Si totul s-a schimbat odata cu plecarea ta; materia a preluat alte forme, alte culori. De parca am trait un vis cu tine, iar acum am fost trezita la realitate. Lumea e moarta - nu simte, nu zambeste, se zbate pe ritmuri monotone in capcanele destinului. Plutesc si eu in superficialitate, fara vreun scop anume. Doar bataile inimii ma fac sa cred ca traiesc, cu toate ca si ele emana durere, tristete, oboseala. As incerca sa ma reprofilez in prezent, dar sunt prinsa in umbrele trecutului. Ele nu vor sa ma elibereze, ma sufoca. Incep sa ma sting ca flacara unei lumanari, inchisa sub un clopot de sticla. Doar amintirea mai poate face sufletu-mi sa vibreze. Scriu despre tine, pentru ca astazi imi lipsesti mai mult ca oricand. Mi-e dor de ochii tai, de acea privire, in care simteam ca ma topesc, picatura cu picatura; acea privire in care ma refugiam ca sa uit de toate necazurile, pentru ca ea stia cum sa ma aline; acea privire, de care ma indragosteam iar si iar, la fiecare revedere, ca-n prima zi in care mi-a fost dat sa te intalnesc. Mi-e dor de fiorii care-mi aprindeau toate simturile si ma faceau sa tremur la fiecare atingere a ta. Mi-e dor de un zambet, de acel zambet senin, care-mi mangaia chipul mai afectuos decat adierea vantului ce se joaca in parul meu acum, cand pasesc agale pe aleea necunoasterii. Mi-e dor de naivitatea si inocenta cu care adunam vise din stelele cazatoare, pierduta in caldura bratelor tale puternice. Mi-e dor de diminetile in care deschideam ochii si tu erai alaturi de mine. Imi placea sa pun capul pe pieptul tau, sa-ti ascult cantecul inimii, sa-ti simt respiratia, sa te admir cum suradeai prin somn. Erai asemeni unui inger ce odihnea in patul meu... Mi-e dor de ceea ce reprezentam eu cand eram cu tine; mi-e dor de noi, de lucrurile care uneau doua suflete intr-unul singur... Mi-e dor de buzele moi, de lumina, de soare... E iarna iar, si m-am inchis intr-un castel de gheata. Cand o sa revii, nu ma mai cauta. N-o sa ma gasesti in valsul fulgilor de nea. Asteapta-ma doar, poate ma intorc. Ai grija de visele noastre.
O privire nevinovată aruncată pe furiș... O sclipire de fericire reflectată în roua dimineții chiar din prima clipă în care mi-a fost dat să te cunosc... Emoții... Un zâmbet sincer... O primă atingere șovăitoare... O îmbrățișare plină de căldură și afecțiune... Destăinuiri rostite cu buzele tremurânde... Fiori... Pasiune... Iluzii coapte... Bătăi de inimă tot mai intense... Un amalgam de sentimente pure... Și-un singur vis - nimic să nu ne mai despartă...
Îți mai amintești? Era frumos, poate prea frumos ca să dureze... Acum totul e altfel... Rătăcesc printre ruinele de gânduri și promisiuni deșarte... Privirea care vibra de fericire atunci când îți zăream chipul, astăzi e goală și întunecată... Sufletul suspină în tăcere... Singurătate... Nesiguranță... Timiditate... Toate își lasă amprenta asupra mea...
Nu mai vreau să visez... De ce aș face-o, dacă nu te mai am pe tine? Nu mai am curaj... Nu am ambiție... Nu-mi ajung puteri ca să înfrunt lumea... Încerc să mă ridic... Ascund nehotărârea și tristețea care-mi mistuie ultimul licăr de speranță... Schițez pe față un zâmbet fals, dar nu rezistă prea mult timp... Nu pot să mă prefac... Nu sunt actriță...
De ce s-a spulberat totul? De ce-a rămas doar scrum în urma ta? De ce mă chinuie amintirile? Am prea multe întrebări și prea puține răspunsuri...
Și totuși încă mi-e dor... Ajută-mă să cred din nou în tine...
