59 de cuvinte
Niciodata nu m-am gandit la cate cuvinte as fi in stare sa scriu pe minut :D
11 ianuarie 2010
7 ianuarie 2010
Ecouri fara glas
Nu mai esti aici... Si totul s-a schimbat odata cu plecarea ta; materia a preluat alte forme, alte culori. De parca am trait un vis cu tine, iar acum am fost trezita la realitate. Lumea e moarta - nu simte, nu zambeste, se zbate pe ritmuri monotone in capcanele destinului. Plutesc si eu in superficialitate, fara vreun scop anume. Doar bataile inimii ma fac sa cred ca traiesc, cu toate ca si ele emana durere, tristete, oboseala. As incerca sa ma reprofilez in prezent, dar sunt prinsa in umbrele trecutului. Ele nu vor sa ma elibereze, ma sufoca. Incep sa ma sting ca flacara unei lumanari, inchisa sub un clopot de sticla. Doar amintirea mai poate face sufletu-mi sa vibreze.
Scriu despre tine, pentru ca astazi imi lipsesti mai mult ca oricand.
Mi-e dor de ochii tai, de acea privire, in care simteam ca ma topesc, picatura cu picatura; acea privire in care ma refugiam ca sa uit de toate necazurile, pentru ca ea stia cum sa ma aline; acea privire, de care ma indragosteam iar si iar, la fiecare revedere, ca-n prima zi in care mi-a fost dat sa te intalnesc. Mi-e dor de fiorii care-mi aprindeau toate simturile si ma faceau sa tremur la fiecare atingere a ta. Mi-e dor de un zambet, de acel zambet senin, care-mi mangaia chipul mai afectuos decat adierea vantului ce se joaca in parul meu acum, cand pasesc agale pe aleea necunoasterii. Mi-e dor de naivitatea si inocenta cu care adunam vise din stelele cazatoare, pierduta in caldura bratelor tale puternice. Mi-e dor de diminetile in care deschideam ochii si tu erai alaturi de mine. Imi placea sa pun capul pe pieptul tau, sa-ti ascult cantecul inimii, sa-ti simt respiratia, sa te admir cum suradeai prin somn. Erai asemeni unui inger ce odihnea in patul meu... Mi-e dor de ceea ce reprezentam eu cand eram cu tine; mi-e dor de noi, de lucrurile care uneau doua suflete intr-unul singur... Mi-e dor de buzele moi, de lumina, de soare...
E iarna iar, si m-am inchis intr-un castel de gheata. Cand o sa revii, nu ma mai cauta. N-o sa ma gasesti in valsul fulgilor de nea. Asteapta-ma doar, poate ma intorc. Ai grija de visele noastre.
Scriu despre tine, pentru ca astazi imi lipsesti mai mult ca oricand.
Mi-e dor de ochii tai, de acea privire, in care simteam ca ma topesc, picatura cu picatura; acea privire in care ma refugiam ca sa uit de toate necazurile, pentru ca ea stia cum sa ma aline; acea privire, de care ma indragosteam iar si iar, la fiecare revedere, ca-n prima zi in care mi-a fost dat sa te intalnesc. Mi-e dor de fiorii care-mi aprindeau toate simturile si ma faceau sa tremur la fiecare atingere a ta. Mi-e dor de un zambet, de acel zambet senin, care-mi mangaia chipul mai afectuos decat adierea vantului ce se joaca in parul meu acum, cand pasesc agale pe aleea necunoasterii. Mi-e dor de naivitatea si inocenta cu care adunam vise din stelele cazatoare, pierduta in caldura bratelor tale puternice. Mi-e dor de diminetile in care deschideam ochii si tu erai alaturi de mine. Imi placea sa pun capul pe pieptul tau, sa-ti ascult cantecul inimii, sa-ti simt respiratia, sa te admir cum suradeai prin somn. Erai asemeni unui inger ce odihnea in patul meu... Mi-e dor de ceea ce reprezentam eu cand eram cu tine; mi-e dor de noi, de lucrurile care uneau doua suflete intr-unul singur... Mi-e dor de buzele moi, de lumina, de soare...
E iarna iar, si m-am inchis intr-un castel de gheata. Cand o sa revii, nu ma mai cauta. N-o sa ma gasesti in valsul fulgilor de nea. Asteapta-ma doar, poate ma intorc. Ai grija de visele noastre.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)