Rime

I am a streak, you are a light,
You are a star, I am the night,
You are the day, I am the sun
And without you I am no one.

You are the king, I am the queen,
You are my wish, I am your dream,
I am your sea, you are my sky
And without you I cannot fly.

I am the pain, you are the joy,
I am your song, you are my toy,
You are the air, I am a leaf
And without you I cannot breathe.

I am the sunshine, you are the dark,
You are the fire, I am the spark,
You are an angel, I am your wing,
Only for you I'd like to sing.

You are a secret, I am a kiss,
You are the one I really miss.
I am your hope, you are my love
And our passion flies above.

O raza de lumina

Toata ziua am fost invadata de ganduri... N-am stat sa depan amintiri, le-am adunat pe toate intr-o cutie si am ascuns-o mult prea departe de sufletul meu. M-am desprins de trecut, l-am lasat in urma, caci nu ma mai preocupa. Conteaza prezentul. Contez eu. El? Nu. Sau poate nu pentru mine... Mi-e mai bine asa, savurez din plin libertatea de a face ceea ce-mi doresc.
Am devenit alta - straina pentru el, dar nu si pentru ceilalti. Sunt dornica de nou, am sete de viata. Mi-am regenerat puterea de a visa; am realizat ca visele pot fi frumoase si fara ca cineva sa-mi fie alaturi. Am inceput sa observ ce se intampla in jur. Imi place ceea ce vad. Si totusi riscam sa pierd aceasta lume... Aveam ochii inchisi de pulberea iluziilor ce dormitau pe genele mele. Ce bine e ca vantul a spulberat totul! Ce bine e ca m-am trezit la realitate!
Simt ca incep sa prind aripi. Curand voi invata din nou sa zbor. Tu, trecatorule, indeamna-ma sa am curaj, ajuta-ma sa cred ca n-o sa mai cad! Sau alege sa treci nepasator pe langa mine, in caz ca ai putea sa ma ranesti. Ma voi inalta singura.

Twilight Melody Bella's Lullaby

My sister's keeper

Ai incercat vreodata sa dai o definitie vietii? Te-ai intrebat care-au fost circumstantele in care ai aparut pe lume, sau ai stat sa te gandesti care-ar fi rostul tau pe acest pamant? De ce unii se nasc in familii avute si nu ajung sa cunoasca ce-ar insemna sa duci lipsa de ceva, pe cand altii nici macar nu au cui sa zica "mama" sau "tata"? De ce unii reusesc cu usurinta sa obtina ceea ce-si doresc, iar altii sacrifica totul, pentru ca, pana la urma, sa se aleaga cu nimic? De ce unii se chinuie sa creeze frumosul, iar altii calca in picioare orice le sta in drum? De ce unii alearga nepasatori in nestire, pe cand altii se zbat pentru fiecare secunda? Poate ca e prea devreme sa aflu raspunsul acestor intrebari, sau poate ca n-o sa-l aflu niciodata...
Tind sa cred ca viata este o continua schimbare, un amalgam de sentimente si trairi, cea mai dura incercare la care este supus fiecare dintre noi. Zilnic ne ciocnim cu cele mai diverse situatii: ne bucuram de victorii, suferim infrangeri, daruim iubire, gustam din amaraciunea dezamagirilor si viselor distruse, fara ca sa ne explicam de ce se intampla acestea. Acordam prea multa importanta lucrurilor marunte si tratam cu indiferenta ceea ce-ar reprezenta intr-adevar o valoare. Alergam prin viata ca printr-un labirint, fara sa-i cunoastem calea cea dreapta. Ajungem in intersectii si pasim cu nehotarare pe o poteca, pentru ca apoi sa privim cu regret in urma si sa o cautam pe alta. Ne cream stereotipuri si iluzii, ducem o continua lupta cu noi insine pentru a atinge perfectiunea, desi suntem constienti ca ea nici macar n-ar exista. In momente de nebunie (sau prostie) alegem sa ne inarmam cu cruzime si sa mergem impotriva destinului, impotriva oamenilor dragi, impotriva celor mai pure sentimente. Ne implicam in cursul vietii altora si dirijam cu sufletele lor asemeni unor marionete dintr-o piesa ieftina de teatru. Treptat, omoram si ceea ce-a mai ramas viu in noi si ne transformam in roboti. La ce ne-ar mai folosi inima, daca preferam sa nu mai ducem cont de ceea ce simte?
Acum cateva ore, am vizionat un film care m-a pus pe ganduri... Nu sunt in stare sa explic toate impresiile pe care mi le-a lasat acesta. Cred ca merita sa fie vazut de fiecare. Sensibilizeaza...


Mai jos expun trailerul.

...

Ore în șir ai hoinărit pe străzile pustii fără să-ți poți explica de ce ai ales să faci acest lucru. Într-un final ți-ai regăsit liniștea. Te-ai așezat pe banca cea de altă dată. E noapte și e frig, dar mai contează? Nu ai de ce să-ți fie teamă. Te învelești cu amintiri, dorințe neîmplinite și regrete. Ele sunt tot ce ți-a mai rămas din visul pe care l-am trăit cândva împreună... Era prea frumos ca să fie adevărat... Ce ne mai leagă acum? Nimic... Doar trecutul...
Stai neclintit în tăcere. Fruntea ți-e plină de gânduri. Ochii tăi nu mai au nici o urmă de strălucire... Te-ai schimbat... Nu cred că te-aș mai recunoaște...
Auzi un mers pe tocuri, care te readuce în lumea reală. Îți ridici privirea și zărești o umbră. Cu fiecare secundă, e tot mai aproape de tine. Un miros de parfum care-ți pare atât de familiar, inundă întregul parc. Tresari... Nu-ți vine să crezi că am hotărât să mă întorc. Pornești cu pași grăbiți spre mine. Inima începe să-ți bată în ritmuri intense. Secundele care ne mai despart îți par o eternitate. Arzi de nerăbdare să mă strângi în brațe. Sufletul îți tresaltă de fericire. Niciodată nu te-a mai încercat o astfel de stare... Observi că m-am oprit și simți că ți se întretaie respirația. Nu ai vrea să mă pierzi pentru a doua oară. Formulezi în gând fiecare frază pe care intenționezi să mi-o zici. Realizezi că prea multe cuvinte au rămas nerostite încă de atunci... Nu obișnuiam să ne exteriorizăm sentimentele. Acum însă totul va fi altfel. Ești predispus să schimbi situația... Sau poate nu... Ai încetat să mergi... Și totuși ești atât de aproape de mine! Încerci să mă iei de mână... Dispar... Zadarnic îmi cauți chipul în lumina lunii. Îmi strigi numele, dar nu auzi decât ecoul glasului tău... Ce-a fost? Un vis? Nu... Iluzia acestuia, transfigurată in tristul adevăr al prezentului... Dezamăgire...
Îți pare rău, deși nu ești capabil să schimbi nimic. Sufletul îți suspină... Oftezi... Îți pui mănușile și pornești spre casă, îngândurat și singur...

În culori

A sărit din pat și s-a îndreptat spre fereastră. Dimineața cețoasă de toamnă îi prevestea o nouă zi plină de monotonie. Pe chip i se zăreau urmele de oboseală. Erau amprentele rămase după o noapte nedormită. N-a dus cont de scurgerea timpului, a avut de înfruntat prea multe gânduri. Încă nu-și revenise... A simțit o aromă puternică de cafea și s-a întristat. Obișnuia să-i prepare cafea iubitului, înainte ca să-l petreacă la serviciu. Adora să aibă grijă de el...

Totuși n-a stat să rătăcească prea mult pe aleile amintirilor. A mai privit o dată în oglindă pentru a se convinge că pantofii i se asortează perfect cu ținuta pe care a ales s-o poarte, dar atenția i s-a focusat asupra altui detaliu - ochii. A observat pustietatea care se reflecta în ei și a înțeles că nu mai poate continua pe aceeași lungime de undă. Viața avea nevoie de o schimbare... Și-a luat paltonul și a ieșit, dar nu ca de obicei. Lăsase cheile de la mașină pe pervaz; a pornit pe jos. În fața blocului o întâmpinase un bătrân. Se pare că aștepta pe cineva. În privirea lui încă mai ardea o flacără mică de speranță, chiar dacă acel cineva nici măcar n-avea de gând să apară...

Fata pășea încet, fascinată de frumusețea din jur. Lumea îi părea deosebită. Un copil i-a zâmbit inocent. Ochii ei și-au regăsit sclipirea de altădată... S-a simțit fericită; probabil a trăit cea mai fericită clipă din ultimele săptămâni...
S-a schimbat...A învățat să cadă și să se ridice... A învățat că orice sfârșit prevede un nou început... A învățat să savureze bucuria din cele mai mărunte lucruri, cărora nu le acorda destulă importanță până acum... A îndrăgit toamna...

A învățat să iubească viața, cu toate culorile ei...

Când comentariile sunt în plus...

una dintre piesele care-mi îndreaptă gândurile spre el...

Ieri era un vis... astăzi e doar scrum...

O privire nevinovată aruncată pe furiș... O sclipire de fericire reflectată în roua dimineții chiar din prima clipă în care mi-a fost dat să te cunosc... Emoții... Un zâmbet sincer... O primă atingere șovăitoare... O îmbrățișare plină de căldură și afecțiune... Destăinuiri rostite cu buzele tremurânde... Fiori... Pasiune... Iluzii coapte... Bătăi de inimă tot mai intense... Un amalgam de sentimente pure... Și-un singur vis - nimic să nu ne mai despartă...

Îți mai amintești? Era frumos, poate prea frumos ca să dureze... Acum totul e altfel... Rătăcesc printre ruinele de gânduri și promisiuni deșarte... Privirea care vibra de fericire atunci când îți zăream chipul, astăzi e goală și întunecată... Sufletul suspină în tăcere... Singurătate... Nesiguranță... Timiditate... Toate își lasă amprenta asupra mea...

Nu mai vreau să visez... De ce aș face-o, dacă nu te mai am pe tine? Nu mai am curaj... Nu am ambiție... Nu-mi ajung puteri ca să înfrunt lumea... Încerc să mă ridic... Ascund nehotărârea și tristețea care-mi mistuie ultimul licăr de speranță... Schițez pe față un zâmbet fals, dar nu rezistă prea mult timp... Nu pot să mă prefac... Nu sunt actriță...

De ce s-a spulberat totul? De ce-a rămas doar scrum în urma ta? De ce mă chinuie amintirile? Am prea multe întrebări și prea puține răspunsuri...

Și totuși încă mi-e dor... Ajută-mă să cred din nou în tine...

Chiar dacă...

Chiar dacă încerc să las în urmă ceea ce putea să ne apropie și țin cu tot dinadinsul să mă refugiez într-o lume care să-mi aparțină numai mie, imaginea ta nu mă părăsește; ochii mei te caută în privirile deșarte ale necunoscuților, subconștientul te readuce înapoi ori de câte ori singurătatea mă prinde în mrejele ei...

Chiar dacă vreau să te scot din minte, amintirea ta îmi inundă fiecare gând...

Chiar dacă fug de tine fără ca să-mi pot explica de ce o fac, cele mai frumoase vise ne unesc inimile într-o suflare și transformă în picături de eternitate clipele în care suntem împreună...

Chiar dacă crezi că-mi ești străin, eu am senzația că te cunosc de-o viață; ești ființa care mi-e cea mai dragă din întreg universul, ființa pe care o păstrez în suflet ca pe unicul cristal al fericirii mele...

Chiar dacă mi-e greu să recunosc, ești totul pentru mine... Ești îngerul cu chip de om, ce-a apărut în calea mea atunci când mă așteptam cel mai puțin. Ești patimă și dor, dragoste și mângâiere, lacrimă și speranță, fior și nebunie... Ești tot ce-mi poate oferi mai deosebit viața...

Și totuși când va veni ziua în care va prinde aripi visul de a te strânge în brațe și de a transfigura în șoapte dorințele ce-mi invadează cugetul? Cât o să mai ascund faptul că îmi lipsești tot mai mult cu fiecare secundă care se evaporă în trecut?

Plutesc

În câteva ore începe rutina mea zilnică - trezirea devreme, ambuteiaje, facultate, teme, stres, oboseală, iar eu nu-mi pot reveni nicicum. Mă simt pierdută între timp și spațiu; nu sunt atentă la ceea ce se întâmplă în jur, de parcă nimic nici nu m-ar interesa... Cred că de vină e acea mini vacanță neașteptată, care ne-a fost oferită de către administrația universității, pentru că ea mi-a întrerupt regimul. Pe parcursul întregii săptămâni am făcut doar ceea ce am vrut: lecturi, plimbări, filme, shopping și ieșiri cu prietenii. Acum însă ar fi trebuit să mă reorientez asupra studiilor, doar că nu știu cum aș fi capabilă să o fac... Până și piesa pe care o ascult, mă face să visez cu ochii deschiși. Mă văd deja hoinărind undeva pe străzile New York-ului, admirând clădirile și vitrinele magazinelor, vizitând muzee, făcând poze... Păcat că e doar un simplu vis, deocamdată...

Vă las și vouă o mică parte din New York, iar eu o să încerc să-mi focusez atenția asupra cursului de statistică, fiindcă mâine trebuie să susțin un test.

Primii pași...

De ceva vreme mă tenta ideea de a-mi crea blog, doar că tot ezitam să o fac. Acum însă m-am decis, pentru că merită și suflețelul meu să fie delectat cu mici plăceri... Sper să fie într-un ceas bun :)