Toata ziua am fost invadata de ganduri... N-am stat sa depan amintiri, le-am adunat pe toate intr-o cutie si am ascuns-o mult prea departe de sufletul meu. M-am desprins de trecut, l-am lasat in urma, caci nu ma mai preocupa. Conteaza prezentul. Contez eu. El? Nu. Sau poate nu pentru mine... Mi-e mai bine asa, savurez din plin libertatea de a face ceea ce-mi doresc.Am devenit alta - straina pentru el, dar nu si pentru ceilalti. Sunt dornica de nou, am sete de viata. Mi-am regenerat puterea de a visa; am realizat ca visele pot fi frumoase si fara ca cineva sa-mi fie alaturi. Am inceput sa observ ce se intampla in jur. Imi place ceea ce vad. Si totusi riscam sa pierd aceasta lume... Aveam ochii inchisi de pulberea iluziilor ce dormitau pe genele mele. Ce bine e ca vantul a spulberat totul! Ce bine e ca m-am trezit la realitate!
Simt ca incep sa prind aripi. Curand voi invata din nou sa zbor. Tu, trecatorule, indeamna-ma sa am curaj, ajuta-ma sa cred ca n-o sa mai cad! Sau alege sa treci nepasator pe langa mine, in caz ca ai putea sa ma ranesti. Ma voi inalta singura.
Twilight Melody Bella's Lullaby
Stii, incerc sa-mi rascolesc amintirele in cautarea unei povesti despre un vint...o poveste ce a fost inmormintata in dimensiunea gindurilor si a sentimentelor..probabil n-o sa pot reda acea poveste in varianta originala caci nici cel care a scris acea poveste n-ar mai descoperi toate aspectele ei..prea multe evenimente ar intuneca insemnatatea unor momente.. Desi ideea principala sprea marea mea uimire a ramas neschimbata chiar daca au trecut ani de cind nici vintul si nici istoria sa n-au mai vazut lumina, ci se prafuia pe raft in asteptarea focului..
RăspundețiȘtergerePovestea e despre un vint de primavara..un vind tinar, vesel, vioi si liber...un vint care nu avea hotar si pe care nu-l putea opri nimeni..se tinea de fiacare clipa de viata pentru a-si juca jocul sau preferat..jocul imbatator al libertatii...zbura de la copac la copac..de la floare la floare..saruta fiecare petala si gusta din roua rece lasata in urma noptii..se pare ca aducea bucurie si satusfactie oricui si oriunde...mereu in cautarea unei noi aventuri..putea fi orice, rece ca iarna si cald ca vara insa mai des isi pastra caracterul tinar si jucaus..
Era asteptat si dorit de toti caci intotdeauna ia placut jocul..se imprietenea si se juca cu toti..insa intr-o zi in joaca sau in gluma...a
inceput sa se joace cu o fata..era ceva cunoscut dar simtea ca parca o face prima data...se invirtea in jurul ei ..ii atingea parul o cuprindea cu caldura si ii simtea zimbetul..lasindo sa plece...indata dupa ce a pierduta a simtit un gol...un sentiment pe care nu l-a mai retrait pina in acel moment..a asteptato a doua zi pe aceiasi alee insa ea n-a mai aparut..a zburat tot orasul si a rascolit fiecare coltisor si pina in final a dat de ea...de acea fata cu parul proaspat..de fata ceea pe chipul careea se citea lumina, dragoste si puritate... Din acel moment n-a mai lasato...o intilnea si o petrecea de fiecare data..ii acorda tot timpul stringind toate petalele florilor de pe cimpii ca sa le reverse pestea ea..alunga si cel mai mic norisor pentru ai oferi intotdeauna raze de lumina si caldura..uitase de esenta lui..uitase chiar si de rostul existentei sale..era cu gindul doar la ea..retraia o adevarata poveste de dragoste sau indragostire de care nu mai avuse parte..un sentiment drogat de fercirea existenta si se bucura ca un copil de fiecare sclipire din ochii ei..
- Aici se pierd unele pagini din acea poveste insa s-au pastrat ultemele bucati din filele rupte...
Era aproape sfirsit de mai si la un moment dat a simtit o raceala din partea ei...si-a dat seama ca fetei nu-i mai place jocul sau..nu-l mai suporta...chiar uneori il evita...insa vintul n-a mai plecat...a incercat sa se modeleze pentru ea...........................
A primit un sfat: Nu incerca sa te schimbi intr-o zi...asta te va omori...revino mai tirziu, cu noi puteri si cu ginduri noi..revino intr-o alta primavara si atunci poate vei reusi sa mai retraiesti acele sentimente.....Vintul sa ridicat in cer a mai zburat o data pe acea alee si a disparut...fata a mai fost zarita pe acea alee dar nu mai avea zimbetul de alta data...era in cautarea unui ideal...sau poate ii simtea lipsa vintului nu se stie...dupa un timp aleea nu sa mai bucurat nici de prezenta fetei si nici de caldura vintului..Azi nimeni nu mai stie ce sa intimplat cu fata sau cu vintul ..probabil vintul a devenit un curent stabil si fata si-a gasit idealul ce cauta..sau s-au reintilnit si zboara si acuma impreuna...:)
Sfirsit
Citind aceste rupturi din sentimentele tale intotdeauna imi aminteam de aceasta poveste...
Nu stiu daca vintul sa reintors..nu stiu daca vintul sa schimbat..dar continui sa cred ca vintul inca mai zboara...continui sa cred ca in inimele oamenilor a mai ramas acea caldura primavaratica..visez si vreau sa cred ca nu conteaza daca anotimpurile se schimba, intotdeauna exista speranta ca nu ne vom opri din zbor...nu va mai exista trecut si frica de viitor...vor ramine doar amintiri calde, curate si lipezi si nici o alta forma de deziluzie nu ne va face sa avem ochii inchisi..conteaza sa credem ca nimeni nu ne poate taia aripile pentru ca nici nu avem nevoie de ele ca sa zburam..ne putem inalta si singuri..suntem ca un vint de primavara...vesnici tineri, veseli si gata sa ne aventuram intr-o noua plimbare de primavara dar cu un final fericit.
RăspundețiȘtergereP.S
Poate am taiat mult din acea poveste dar sper ca mesajul va putea incalzi pe mai multi...
ma bucur foarte mult k ai reusit sa lasi trecutul in urma..... pentru ca uneori e atit de greu si nu-ti dai seama mereu care e motivul.... fie ca asta iti e destinul fie ca incapatinarea e atit de mare si o alimentezi cu gindul ca speranta nu moare niciodata....
RăspundețiȘtergereuneori chiar ajung la concluzia ca cel mai bine e sa nu iubesti pentru ca nu mai ai din cauza cui sa suferi, dar totusi ajungi sa suferi pentru ca nu iubesti.... ce ironie.....
Nu stiu, totusi a avut dreptate cel ce primul a spus ca timpul le rezolva pe toate.... chiar daca asteptarea asta ti se pare o vesnicie, in momentul in care acea raza de lumina apare in viata ta, timpul care a trecut nu mai connteaza....conteaza prezentul....tu....
Vazind trailer-ul filmului am hotarit sa-l vizionez, chiar in acea zi... Ma readus pe pamint, caci o parte din film e si-o parte din viata mea si ca sa aterizez total pe pamint din iluziile din ultimul timp am ceva de marturisit. Am ceva in comun cu tine, da ceva foarte aproape... povestea ta de pe acest blog e asemanatoare cu a mea, cu o singura mare diferenta: tu ai suferit iar eu am provocat aceasta durere unei inimi, unei flori a naturii... acum recent!!!
RăspundețiȘtergereAm facuto sa viseze, sa traiasca pe a ei insulita, ochii ei sa straluceasca de fericire si entuziasmati de notele muzicale ce improvizau buzele mele caci cum n-ar fi de la ea ma inspiram si o energie pozitiva redam... Greseala mea a fost ca nu mi-am ascultat inima de la bun inceput, in ochii ei insa vedeam un sigur "te iubesc", m-am abatut, caci am uitat ca trebue si eu sa ma indragostesc, intretimp inima imi era cu aceeasi fraza pe limba ei "nu e ea, nu..". Intr-o zi dupa o luna plina de ginduri am parasito, i-am zis ca nu mai putem continua, a fost frumos impreuna dar acum cind eu sint intr-un colt al lumii si ea in altul nu mai putem sta si spera unul la altul caci nimeni nu stie cind ne vom mai vedea, i-am zis sa nu retraiasca caci eu sunt trecator, oamenii sintem trecatorii si sigur ca pe cineva va gasi, cineva a carui puls ar rosti numele ei, fiecare sfirsit e si un nou inceput(uite sfirsit de iarna-inceput de primavara si tot asa, toate aste sint cercuri)...ea nu putea sa creada, simteam in vocea ei un plins de copil caruia i-au furat jucaria iubita... si cel mai important pentru mine e ca ea nu merita din partea mea sa fie distrusa complet si dusa de nas un timp indelungat (caci sa fim sinceri a mea inima alta parere avea...de parca ne-am despartit, am pus pariu cu ea ca o sa ma indragostesc de aceasta domnisoara si la urma ma invins...da a avut dreptate inima)... nu merita nefericirea, caci ea atinge idealul iar eu nu, nu vreau si nu caut sa ucid un inger desi stiu ca l-am ranit... si inima mea nu o dorea, ceva nu-i placea, avea o incertitudine, un pesimis... Sa termin undeva aici, caut persoana care ma va intelege la fiecare pas, asemenea insa sa o intelg si eu pe ea.. De as veni noapte tirziu, dimineata, nu vreau sa fiu rascolit cu intrebari de tipul:"unde ai fost pina acum?","cu cine?"s.a. de genul asta, deasemenea astept sa fie si reactia mea fata de ea, sa fie persoana in care sa am incredere... pe linga frumusete sufleteasca, frumusete exterioara,inteligenta cer si ceva foarte important..intelegere reciproca... Sper ca am fost succint... stiu ca te vei intreba oare de ce iti scriu a mea istorie care posibil nici sa nu te intereseze, care e ideea... fiindca ma simt absurd tinind aceasta poveste sa remuste din mine caci sint responsabil si constient ca i-am distrus vise,dorinte si doresc ca acest mesaj care a scris cineva mai sus sa ajunga si la ea "conteaza prezentul...tu..." cit si tu sa vezi si sa stii ca si el intr-un mod oarecare sufera daca nu acum atunci va suferi in momentul cind va sti, va intelege ce a pierdut.
Ms de urari!!! Bafta.
@cineva..sau poate nimeni -> frumoasa poveste a vantului, desi finalul e cam trist. Am resimtit in ea fiorul primei indragostiri, acel sentiment pur, pe care ai ocazia sa-l traiesti o singura data in viata, si la care revii din cand in cand pentru a sterge praful si a-ti reimprospata memoria.
RăspundețiȘtergere@anonim -> timpul le rezolva pe toate? De fapt ajung sa cred ca nu rezolva nimic, daca nu ne implicam si noi in acest proces. Schimbarile nu intervin de la sine. Ai putea sa astepti secole ca sa se intample ceea ce-ti doresti, pentru ca apoi sa realizezi ca clipele s-au scurs in zadar, una cate una, si ca ai ramas tot la locul din care ai pornit. Se merita sa ne alimentam cu iluzii si idealuri efemere? Se merita sa ne petrecem viata intr-o continua asteptare? Cu ce ne vom alege intr-un final? Cu nimic...
@Eleanor -> m-a impresionat felul in care ai reusit sa-ti exprimi trairile recente. Ultima mea experienta m-a condus spre o limita in care ajunsesem sa cred ca oamenii se atrofiaza, ca nu mai sunt capabili sa aiba simtul responsabilitatii, ca exista prea putine lucruri si intamplari care i-ar sensibiliza. Putini sunt constienti de deciziile pe care le iau si de consecintele acestora, putini se gandesc la suferinta pe care o pot provoca celor din jur, putini au curajul sa-si recunoasca greselile...
Nu m-am asteptat la o astfel de expunere a gandurilor, cu atat mai mult din partea unui baiat... Probabil ca si acest moment din viata ta si-a facut efectul, totusi ai reusit sa inveti lectia pe care ti-a oferit-o.
Lectia posibil ca am reusit sa invat dar pentru ceea ce facem platim intr-un anumit fel... nimic in viata nu ramine nerasplatit, azi rid eu batjocorind pe cineva de exemplu, peste ceva zile, luni, ani pot plinge cu lacrimi de crocodil caci noi insasi ne provocam soarta si viitorul si nu ne alege ea precum cred altii.. din astfel de relatii ce traim pina la formarea unei familii pierdem dar si cistigam, plingem dar si zimbim, ne lovim cind ceva e neinregula dar si visam ca mici copii, ne iubim sub ploaie dar ne certam cind cerul e senin... toatea astea sunt experiente care ne duc la sesizarea ce ar insemna pentru o fata sot si pentru baiat sotie, pentru a percepe cum sa ne iubim doua genuri diferite cu adevarat si sa intelegem cind aceste sentimente sint cu adevarat reale si nu falsificate de frumusetea exterioara de bogatia celuilalt. De a deschide ochii (si de a ridica si antenele) si sa privim lumea ca sa gasim acel inger, acel print sau printesa a sufletului nostru pentru care am fi in stare sa traim chiar si o singura zi pe pamint si apoi impreuna sa disparem in zare dar sa fim fericiti... impreuna am putea cuceri lumea... impreuna am putea ajunge pe luna... caci impreuna putem face lumea mai buna... asadar maine e o noua zi si posibil un nou inceput!
RăspundețiȘtergere